Killers stick with me!!!!

Wow!...Un cuvant pe care nu-l scot foarte des...dar asteptarea (mai ales cea in ploaie)...a meritat!!!
Aseara...la Best'Fest...in timpul concertului lui Patrice (care nu prea m-a impresionat intr-un mare fel...dealtfel) nu puteam decat sa observ miselitatea cu care un nor se insinua peste scena si spectatorii din Romexpo. Incepusem sa-mi musc unghiile de ciuda ca mai era inca o formatie inainte de dragii mei mormoni din Vegas (pe Flowers nu pot sa-l judec...asa un barbat merita share-uit clar!) si ploaia avea sa se dezlantuie din plin pan atunci. Gandit si facut! Dupa Patrice potopul!!! Ambele scene au inceput sa fie debarasate iar fanii, insetati si poate chiar mai inversunati dupa formatia lor, s-au refugiat sub corturi...sub mese...peste mese si oriunde vedeau cu ochiul numai acasa nu!
Si curcile plouate n-au iesit din improvizatele adaposturi decat la primele acorduri ale White Lies...peste vreo jumate de ora si mai bine...cand ploaia dadea semne ca vrea s-o lase mai moale. White Lies sunau f bine ...Interpolish asa, dar bine...si mi-a parut rau ca n-am putut sa le acord atentia cuvanita...dar venisem intr-un scop...ma incaltasem cu pantofi cu toc prima oara pe vara asta...intr-un scop...stateam invelita intr-o husa cat casa si imi curgea rimelul de la ochi (cu care rar ma dau!)...intr-un SCOP. Sa fiu acolo..prima daca se poate...in fata...sa-i vad...sa-i aud...sa zbier. Bineinteles ca ploaia a continuat sa se comporte miseleste...la jumatatea concertului cu White Lies a bagat iar la greu, cu refren din partea casei...dar lumea era neclintita din fata scenei paralele cu White Lies unde urmau sa apara EI.
Mai se dadea o proba de microfon de catre un bagator de seama pe scena Killers, mai vuia publicul de mama focului...spre nefericirea celor de la White Lies care au avut nenorocul sa performeze pe ploaie si inaintea 'ucigasilor in serie'.
Dupa lungi sfortari si pregatiri..deja nu-mi mai simteam picioarele...au aparut! Brandon ne-a intrebat din prima daca suntem HUMAN (probabil pentru ca ne-a vazut cum induram miselia vremii cracnind doar de bucurie)...Apoi ne-a zis ca in ciuda vremii "we can still have a good time!" and man oh man did we ever!!! Cateva piese dupa ultimul album...The world that we live in, This si your life...Loosing touch...dupa care...observ multimea cum ridica capul in aer...ma uit si eu...si vad un bat galbui invartindu-se undeva cu mult deasupra mea. ... "Eh ...e ok... bateristu a aruncat cu stickul...dar oricum I never catch anything" mi-am zis si m-am linistit, revenind cu ochii la scena. Cand deodata...PAC ...ma loveste ceva in cap...apoi imi pica in maini in pline strigate dezamagite ale multimii. Prost sa fii noroc sa ai frate!!! Nu stiam ce sa fac..sa urlu ca l-am prins sau sa stau cuminte sa nu mi-l smulga careva din mana...Am ales varianta 2...desi l-am inaltat putin sa bat ritmul cu el asa... in cinstea lu' Ronnie. Va dati seama ca din momentul ala eram usor drogata, very very high asa!
Au urmat cantece noi si vechi...sau foarte vechi cum a fost coverul dupa Shadowplay pe care m-am bucurat super mult ca l-au inclus pe lista...La For Reasons Unknown, Brandon ne-a marturist ca e un cantec despre mari iubiri care se aprind si se sting la fel de repede, dar pentru care inca simti nevoia sa lupti.... Au fost multe momente frumoase si de alte 5 drumstick-uri aruncate spre public...dar accidentul meu (ca nu pot sa-i zic pe de-a dreptul captura) a fost primul...si cel mai fericit!!! Lumini..articifii..proiectii...a fost un concert spectaculos cu un public entuzisat, dar civilizat. Ne-am bucurat impreuna...noi cei din public si ei cei veniti pentru prima oara la noi in tara sa descoperim atata energie si caldura. Au avut pregatit un bis super frumos si au inchis asa cum au deschis...modest...onest dar frumos din toate punctele de vedere. Nu prea am cuvinte si nici nu vreau sa le gasesc pentru a descrie acest concert. Inchei cu poze si filmulete (For Reasons Unknown a fost unul din cele mai frumoase momente ale serii, nefilmat de noi din apcate...restul vi le dam din casa ;)) care cred ca o sa ma adoarma mai frumos cel putin o saptamana in fiecare seara de acum incolo.

"They say the Nile used to run from East to West". Last night it ran right through Romania ..and it made history! :D

The art of good conversation

Good conversation is an art form. There are many other "arts" beside the fab 7 that haven't yet been given the credit they deserve. Conversation is one of them...not saying anything - the art of silence and words unspoken would be another, but that is reserved for another post.

Good conversation is very difficult to master, therefore it is not a product for massive consumption and digestion, one of the main reasons for this being that it takes a certain amount of skill and yes...might we say it...talent...to keep up a good talk with one or two people for a period of time longer than..let's say...5 minutes. It's not just about the topics you choose, it's about getting people involved, getting them to listen and answer back, even a monologue that arrouses fascination, and is interrupted with just a casual interjection of utter amazement from time to time could still qualify as conversation in my book. It's as much about knowing or having an intuitive sense about the personality of your audience, knowing what tone to choose and what words to start with, what parts of the body to involve, beside the mouth (as kinky as that sounds)...as it is about knowing when to shut up, when to let the other person speak, when to let a clear breath of silence fall or when to keep the ball rolling so that everything won't fade out.

In my encounters with other cultures I have come to draw some, purely personal conclusions, perhaps, as well as guidelines when approaching conversation with someone of a different nationality. For example...an american - optimistic, easy to impress, will spice up the conversation with the occasional "really? I didn't know that!". Frequent users of the word "WOW", "Awsome" and "Bad ass" (which in fact is a good thing) they tent to drift off at a certain point in the conversation, elusively still showing interest in what you have to say. They are also seekers of the "Real thing"...so words like "Real" and "really" will stir up their interest , be it an issue of cheese or terrorists alike.

The French are silent- talkers. The French person will indulge you with the right to speak, but will look up and down at you in the meanwhile, measuring your every flaw without muttering a word. What is amazing in this process is that from all that careful observation they still have the power to make you feel like your speech is senseless. You will soon come to the end of your speech, spitting out some last chocked-up words like the fumes coming out of an worn-out motor bike.
The Italians are a riot...masters of conversation..they will pick a subject and pretend to be perfectly informed in all its regards. They will tediously, but meaninglessly discuss it for around a half an hour, in which, overtaken with the joy of hearing their melodic, harmonious language, you will remain oblivious to the fact that their speech has no content whatsoever. The Italians are body language users and abusers. You will soon realize that, after cracking their colorful body language code, you can understand an Italian person without necessarily having to hear him speak.

Ze Germans a a rare breed. Very sociable and polite, conversations with them will probably revolve around social issues, taxes, income or current political issues and events. They can be blunt if forced to and painfully honest in the most surprising of moments.

Such are the British as well, even though humour spices up and dresses up any subject a tad awkard or uncomfortable ...a good conversation about the weather in the morning, or a good gossip over tea, trifle subjects whereas in their heads complicated battles are being fought and won, as nothing of their true deep thoughts ever reveal themselves, nothing except a large, seemingly sincere smile...for reasons unknown.

In my opinion this (the smile) or a raised eyebrow could be two signs that a good conversation has just been had ;)

timp dislocat

Se facuse ora cand de obicei trebuia sa plece.
Ieri a plecat la aceeasi ora . Alaltieri a plecat la aceeasi ora . Azi parca simtea nevoia sa mai stea.
Afara era inca placut, soarele nu apucase sa apuna complet si parca ceva din ea... vroia sa mai stea.
Isi lua ochii de pe cadranul ceasului si ii lasa sa se piarda din nou intre cuvintele cartii pe care o lasase intre timp pe genunchi. In aer plutea amorteala inceputului de seara de vara si cocktailul olfactiv imbatator de tei cu soc.
Un copil se repezi in fuga pe langa banca ei pe o tricicleta...il urmari usor cu privirea, distrata, parca nu mai avea chef sa citeasca...parca avea chef sa urmareasca viata care se petrecea in jurul ei...
Poate parea putin ciudat...o domnisoara ca ea, singura, la ora asta in parc.
In timp ce incerca sa-si forteze privirea inapoi in carte, prinse cu coada ochiului o imagine usor tulburatoare. Un tanar la o banca de peste alee tocmai ii facuse o poza...Adevarat, putea sa fie vorba despre o pasare care tocmai se asezase pe copacul din spatele ei...dar nu...era aproape sigura ca era vorba despre ea. Gestul sau pripit de a intoarce privirea si obiectivul catre copilul cu tricicleta, il tradase si mai tare. Incerca din rasputeri sa se intoarca la lectura, dar gandurile, si asa nestatornice, ii zburau in toate directiile. Cine era tanarul? Fata lui i se parea usor familiara... Oare era ceva la mijloc? Oare poza ii era destinata chiar ei sau degetul ii cazuse intamplator pe declansator in dreptul ei.
Cat se intreba, observa cum tanarul intorcea din nou privirea catre ea, fara sa-si mai acopere fata cu aparatul. Era dragut. Firav dar cu un anumit grad de autoritate. Ridica si ea hoatrata privirea din carte si o intampina pe a lui, demna, ambitioasa...apoi din ce in ce mai sfioasa...apoi amandoi incarcand sa para ocupati cu altceva.
La un moment dat barbatul paru ca-i face unsemn...Observa insa cu dezamagire ca, de fapt, incerca doar sa goneasca o musca din dreptul ochilor.
S-a mai uitat putin la el...dupa care a decis ca e stupid tot ce se intampla. A inchis cartea si a plecat. Fara sa se uite inapoi...

A fost ultima oara cand am vazut-o in parcul acela ...inainte si dupa ora respectiva. Ultima oara cand s-a vazut si ea acolo...cred ca a fost la expozitia mea de fotografie : "Secrete din parc". Cele trei poze cu ea citind, pe aceeasi banca, in aceeasi zi a saptamanii, aproape mereu la aceeasi ora, au stranit multe laude dar si curiozitati...una din ele fiind probabil a unei prietene sau cunostinte care i-a zis sa vina sa le vada.
Si a venit
... din pacate intr-o zi in care eu fusesem contactat de o revista pentru un pictorial pe aceeasi banca care facuse expozitia mea celebra. As fi vrut sa o am alaturi pe banca, sa-i multumesc pentru inspiratia pe care mi-o insuflase sapamani intregi de-a lungul acelui inceput de vara...sau macar s-o mai prind la expozitie, in seara aceea, cand aveam sa ma intorc... dar era tarziu si se facuse ora la care de obicei trebuia sa plece. Si n-a simtit nevoia sa mai stea.

road trippin'

beware of yellow!

this is my church...

this is my religion...

this is simplicity !

this is the wild side of the road;)

this is setting it all down!

this is just a (sunset) bike
a walk in the clouds
peace

love
and happiness

this is me!

scaun, centura, oglinzi...

...acu puteti sa-i dati drumu' ;)